Adrian Paunescu,o moarte ingandurata

   
       In decusrul zilei de vineri am aflat cu tristete vestea ca marele poet Adrian Paunescu a plecat dintre noi.De ce zic ca a avut o moarte ingandurata ?.Pana in ultima clipa nu a renuntat in primu rand la Romania si la visul lui de a vedea dreptatea in aceasta tara demult uitata si in al doilea rand nu a renuntat la viata lui , spera sa mai traiasca macar cativa ani.Iata ca inca un mare om de valoare al acestei tari moare,dar ne ramane vie opera sa , chemarea sa la o Unire pierduta in negura timpului, acea Unire de la 1918.Regret amarnic ca nu am trait in perioada Cenaclului Flacara,dar pe de o parte sunt multumit ca am reusit sa il vad fata in fata si sa ii aud versurile pline de insemnatate.
      Faptul ca a plecat dintre noi ar trebui sa ridice un mare semn de intrebare , ar trebui ca noi toti sa apreciem oamenii de geniu ai acestei tari cat mai sunt in viata.Duminica , i-au fost aduse omagii lui Adrian , din partea tuturor romanilor.Sarcasticii si cei care vor sa se afle in treaba spun ca Paunescu a fost comunist, ca ar fi fost un poet de curte a lui Ceausescu.Eu nu stiu asta,dar stiu doar ca a publicat mii de poezii si strangea 50 000 de oameni pe stadioane mai mult decat a strans concertul Iron Maiden din Cluj.Comunist poate,dar un patriot adevarat care si-ar fi dat viata pentru tara asta minunata,care nu si-a pierdut niciodata speranta ca romania se va ridica in picioare si va avea curajul sa lupte.         
     Ieri am scris pe site-ul Romania Libera la dezbaterea in ceea ce priveste introducerea operei lui Adrian Paunescu in manualele de romana.Categoric sunt de acord cu aceasta deoarece programa la romana e facuta sa imbecilizeze elevul cu tot felul de nonsensuri ca Moara cu noroc sau Baltagul care dupa parerea mea sunt opere mediocre.Ar trebui studiat pentru ca mintea noastra sa gandeasca nu sa vegeteze dupa niste sablonuri alese dupa ce criterii doar Cristos stie, de catre dragul de minister,dar practic inexistent.Inchei prin a posta cateva versuri in memoria celui ce a fost poetul nostru al tuturor si pe veci Adrian Paunescu :
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

           Dor de Cluj
 
Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de ţărani din fierbintele sud,
Şi Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Şi paşii lui Blaga pe străzi se aud.

Ca Iancu aş vrea pe suişul Feleacului
Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astăzi e linişte dulce în inima
Prea mult patimitului nostru Ardeal.

Roş-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu "U".

Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartă momentul cel crud,
Ce simplu cântăm: "Blaga-i mut ca o lebădă"
Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud.